În valea plângerii, mereu cu lacrimi udată
Uneori cad frunze verzi pârjolite de trăznet
Se va spune despre ele : "au fost odată"
Apoi jalea se va potoli într-un neputincios scâncet
Vor tresări copacii din nou a primăvară
Şi frunzele din nou îngreuna-vor ramuri
Nu se vor întreba: vom prinde calda vară?
Mai fi-vom pentru codru neodihnite flamuri?
Nu se vor întreba dacă din cruntul nor
Pârjolul va porni spre ele fără milă?
Tunetul va sfârşi în jalnic "DO" major
Desprinderea de ram va fi un chin şi-o silă…
Cele rămase-n ramuriprivi-vor spre pământ
Poate-or sorbi încă din ploile de vară
n-or şti că viaţa lor e-un trecător frământ!?
Neştiutoare-or fi că-n toamnă o să piară?
