Un templu-n care râsu, uitarea şi festinul
Se ţin de mână-n hora ce-o-nvârt neobosit
Acolo unde norul, umbra şi cu timpul
Zadarnic vor să intre în jocul nesfârşit
În templu ce-l visez clădit pe ABSOLUT
Şi în care lumina în orice colţ valsează
Aş vrea să ferec timpul-maestru mohorât
Ce întristarea-n lume o ţine veşnic trează
Lumină fie-n templu-lumină din Lumină
Să naibă loc în el amarul remuşcării
Un loc în care omul la om nu se închină
Şi unde n-au loc norii diformi ai disperării
Iertaţi-mă, visam, şi eu aşa-ntr-o doară
Ca un olog la saltul ce nu-l va face-n veci
Ca raza în amurg ce luptă să nu moară
Şi totuşi va apune pe după piscuri seci…
Nenumăraţi visat-au la ce visez şi eu
I-a înghiţit neantul şi a rămas doar visul
Visat-au ei, visez şi eu, mereu, mereu,
Ca eterna himeră să n-o-nghită abisul…
Noiembrie, 1998
Niculiţă Chiş,
Saschiz
