Îşi scutură cireşul dalbele-i flori
Ca fulgii de nea cad din uitate ninsori
Zelos le poartă vântul spre hăuri ascunse
Şi unde or să moară ca nişte clipe plânse
Le va purta destinul şi vântul nemilos
Prin arbori fără sevă şi fără de miros
Le va aşterne vântul printre eternii spini
Căci doar prezent e spinul în oricare destin
Îşi plâng acum albeaţa �în veci o fi pierdută?!
Îngemănarea cu pământul, acum e � clipa-i slută!
Bătute-or fi de ploi în lutul fără viaţă
N-or să mai râdă-n soare în nici o dimineaţă…
În zborul lor, Sămânţa, era însă cu ele
Şi printre cruzii spini ea fi-va mângâiere
Speranţă le va da în noaptea-ntunecată
Că or să râdă-odată-n Eterna Dimineaţă!
Aprilie, 1999
Niculiţă Chiş,
Saschiz
