La un simpozion gigant
S-au întrunit mari învăţaţi ai lumii
Ca să explice-n mod galant
Originea durerii
Ca cei mai buni cunoscători
Toţi medicii s-au ridicat
Spunând că-s aprigi luptători
În a lui tagmă Hipocrat
Şi că durerea e produsul
Al necunoaşterii din vreme
A bolii care e intrusul
Ce face omul a se screme
Pe rând se ridicau toţi aşii
Ce vrednic lucră-n haine albe
Luptându-se a fi ei "naşii"
Durerii ce pe om îl soarbe…
Iar filosofii-apoi pe rând
Ca cei mai vajnici gânditori
Spuneau: durerea e în gând
Ce naşte oameni răbdători…
Apoi doctorii psihologi
Luptau să dea răspunsuri clare
Iar doctorii cardiologi
Cătau cu toţii să declare:
Că inima de om e punctul
Unde durerea se adună
Şi unde-şi pregăteşte-avântul
Şi-apoi tiranic se răzbună
Iar spectrul negru al durerii
Aruncă-n lume veşnic vaier
Dar un răspuns mai acătării
Rămâne deocamdată-n aer…
Apoi disputa s-a calmat
Asupra tainelor durerii
Şi toţi s-au pus pe ospătat
Stârnind papilele plăcerii…
S-au ridicat apoi pe rând
Să plece toţi la ale lor
Şi cu ardoare hotărând
De-o întrunire-n viitor
După ieşirea lor din sală
Intră ospătarul ce-i servise
El îi servise cu sfială
Şi, multe, multe auzise…
Se apucă încet s-adune
Tot ce a mai rămas pe masă
Şi toat-n ordine-a le pune
Precum e-un cin la mare casă
Apoi luă de pe-un platou
Un măr rămas, dar arătos
Şi murmura, ca-ntr-un argou
-Ce bun e mărul şi gustos!
Păcat că înţelepţii lumii
Nu au ajuns la adevăr
Aflând c-originea durerii
E-N MUŞCĂTURA CEA DE MĂR!!…
Dar nimenea nu-l auzea
Doar vântul, ce pe-un geam deschis
Printre perdele murmura
Despre tainicul paradis!!…
