Onomastica la
Mihai Viteazul
(Maria)
Maria: Numele Sfânt al Maicii Domnului, al Maicii lui Iisus, Mântuitorul.
Numele mamei mele şi al uneia dintre surorile mele. Numele majorităţii femeilor din Mihai Viteazul, pe vremea copilăriei mele. Nu exista, aproape, casă, în care să nu existe o Marie.
Numele e sfânt, şi copilăria mea şi a celor de vârsta mea, a fost sfântă.
Ne duceam la biserică duminică de duminică şi în zilele de sărbătoare. Băieţii stăteam lângă strană, în faţa altarului, şi cântam. Cânta toată lumea. Şi ce înălţător, ce frumos e când biserica e plină şi cântă toată lumea!
E înălţare, credinţă, lumină, eliberare.
Venea şi pomelnicul, când preotul se închidea în altar şi în sine, pomenindu-i în faţa lui D-zeu pe credincioşii săi.
Ascultam: Maria, Maria, Maria, Ion, Ion, Maria, Maria…
Mă gândeam: Oare care o fi muma, oare care o fi soru-mea?! Apoi, cugetam că o fi ştiind el, Cel de Sus, că numai El le ştie pe toate.
Mai târziu, mi-am dat seama că şi aici lucrurile erau aranjate pe case şi familii şi când auzeam că este vorba de : Dumitru, Elena, Maria, Ion, Elena, Maria, Dumitru, eram noi.
Dar cum se descurcau oamenii în sat cu atâtea Marii? Cu ajutorul lui D-zeu, au găsit soluţii şi pentru asta.
În general, cea mai mare, mai în vârstă, în familie, se numea Marea. Iar apoi, pe familii, devenea Marea lui Petrucă, Marea lui Miron, Marea Biţului….
Dacă Marea avea o fiică, ea trebuia să se numească Mărioara sau Măriuca: Mărioara lui Miron, Măriuca Biţului…
În cazul în care în familia în care exista o Maria şi se aducea o noră Marie, ea, cel mai adesea, primea şi numele bărbatului: Mărioara lui Filucu, Măriuca lui Nica Mălanii.
Au mai rămas, în viaţă, câteva Mării şi Mărioare. Biserica e tot mai goală. Cimitirul e plin de Mării. Numele lor e pomenit la morţi.
Cinste vouă, celor care aţi purtat şi purtaţi Numele Sfânt, de Maria!
Prof. Gligor Dumitru
