Lanţul şi barosul
La margine de sat, Pe Vale, ultima casă, pe stânga, pe calea ce ducea în Pârâul Stânii, străjuia pe un dâmb, sub Coastă, parcă ieşită din ea, o căsuţă de pământ, cu două cămăruţe şi cu o uşă spre cale, care, vara, era veşnic deschisă, încât soarele intra şi prin uşa dintre ele.
Acolo locuia Romu Florii, cu Frosina lui, el cât un munte, de abia intra pe uşă, ea, cât o mănuşă de cânepă.
Când ieşa Romu din casă şi cobora panta, parcă era un dac coborât de pe Columnă! Înalt, spătos, cu un grumaz de zimbru şi cu nişte pumni cât un cap de om, altfel un om tare liniştit.
Cobora în sat în opinci şi cioareci, cu cămaşa de pânză albă veşnic descheiată- nu se găsea cheotoare pentru grumazul lui- încins cu o curea de piele cu unele ţinte, dar mai mult cu urme de ţinte şi cu o pălărie fostă neagră, acum, fără culoare, de vreme.
Oameni săraci, ca majoritatea ţăranilor, de care niciodată, ca şi acum, nimeni nu a avut grijă.
Şi ca şi alţii, Romu, nu ştiu cum, a plecat în America, ţara făgăduinţei, sperând să iasă din sărăcie.
Dar Romu s-a întors la boreasă şi la copchii şi la căsuţa lui. O fi adus el ceva dulari. S-a auzit însă că-i va veni prin poştă un cufăr cu lucrurile aduse. Poştaşul, cu şareta lui, nu i-a putut aduce cufărul aşa că Romu a tocmit un car cu boi şi s-a dus după ladă la Criţ.
Toţi curioşii aşteptau să vadă"minunea bogăţiei". Se opinteşte Romu şi deschide lada bine ferecată….şi…când acolo…ce să vezi! Printre câteva lucruşoare , în ladă se lăfăiau un lanţ gros, încolăcit, ca un şarpe Anaconda şi un baros mare cât capu' lui Romu. Asta a adus Romu, ca să ştie tot satul că el a fost în America
.
A aşteptat şi el pe americani, să se laude cu lanţul şi barosul lui, dar degeaba! Pentru el, ca şi pentru mulţi alţii, americanii au venit prea târziu.
Prof. Gligor Dumitru
