Dascălul salvator
Istorioara ce-o veti lectura în rândurile de mai jos e veche, atât de veche încât o putem plasa în timp doar prin formula „în urmă cu sute de ani…" . Saşii au păstrat-o însă: cu sfinţenie în folclorul lor popular, au avut grijă s-o transmită fiilor sau nepoţilor şi tot aşa din generaţie în generaţie pana a ajuns la urechile noastre .
Sâmburele ei e sursa unui obicei frumos al saschizenilor care, din păcate, s-a pierdut odată cu plecarea etnicilor saşi de pe aceste meleaguri.
Legenda spune că demult tare, în cea de-a treia zi de Rusalii, locuitorii Saschizului au prins de veste despre apropierea unei companii militare ce mărşăluia spre sat. Speriaţi şi sătui de ostilităţile şi ravagiile provocate de alte companii în trecerea lor pe-aici, saschizenii au gandit o strategie prin care să protejeze satul de prăpăd. Ideea salvatoare a venit de la învăţătorul acelor vremuri, Grigore : a adunat copiii, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare împreună cu mamele lor şi-au ieşit cu toşii în întampinarea militarilor. I-au aşteptat încolonaţi şcolăreşte, temători dar totodată puternici în dorinţa lor de-a face un bine consătenilor, în locul numit Ştarum, aproape de Branişte, pe vechiul drum principal al Saschizului despre care cei mai vârstnici îşi amintesc şi acum că trecea pe sub pădure, pe sub Cetate şi ieşea la podul Făgeţelului.
S-au oprit pe-o pajişte bogată în flori de toate culorile, înconjurată de pini şi vegetaţie forestieră, un peisaj desprins parcă şi el din poveşti. Cel mai mic dintre copii, prichindelul grupei, s-a îndreptat spre comandantul companiei cu un buchet mare de flori „de nu i se vedea capul de după el". Supriza a fost atât de mare încât asprului militar i-a stat graiul în loc, spune legenda. Copiii au oferit apoi un spectacol pe cinste cu dansuri, cantece şi poezii iar mamele lor au scos din coşuri bunătăţuri pe alese, pe care le-au împărţit militarilor. Ajunşi în sat, au fost primiţi cu onoruri de mai marii locului care i-au îndestulat la randul lor cu mancare şi băutură. Impresionat de trataţie, comandantul companiei a dat ordin militarilor săi ca, în timpul trecerii prin Saschiz să nu se-atingă „de-un fir de păr de-al nimănui", să nu facă nici o pagubă în gospodării.
Ziua aceea, în care ospitalitata localnicilor şi inocenţa copiilor au salvat Saschizul, a rămas de pomină în istoria satului. În memoria şi în cinstea învăţătorului numit Grigore saşii au instituit un obicei pe care l-au respectat cu sfinţenie : petrecerea celei de-a treia zi de Rusalii pe Branişte,în locul unde, cum spune legenda, copiii au întampinat compania militar�. Aşa se face că, sute de ani la rand, saşii se au mers anual la locul cu pricina unde organizau banchete, serveau bunătăţuri , vin cu nemiluita şi dansau pe ritmurile muzicii de fanfară. Porneau de dimineaţă şi se-ntorceau în faptul serii, unii mai greşeau drumul şi apucau în întuneric pe poteci abrupte; sau după cum spun carcotaşii „se duceau pe picioare şi se-ntorceau pe fund"
Obiceiul s-a păstrat pană prin 1995 ; acum mai dăinuie doar în sufletele şi-n dorurile saşilor saschizeni de-aici şi de pe alte meleaguri.
